miercuri, 22 decembrie 2021

Naut cu ciuperci brune si sos de rosii




Ingrediente:
250g ciuperci brune
O conservă de năut
½ ardei gras roșu
200g sos de roșii
o lingură ulei de măsline
sare
piper
1/2 linguriță zahăr brun (opțional)
pătrunjel verde


Mod de preparare:
Se spală și se usucă ciupercile cu un prosop absorbant și se taie felii. Se pun la călit într-o tigaie, într-o lingură de ulei de măsline și se lasă să fiarbă la foc uite 2-3 minute. Se adaugă năutul clătit și ardeiul tăiat felii.



Se adaugă o căniță de apă și sosul de roșii și se lasă să fiarbă 10 minute. Se condimentează cu sare, piper proaspăt măcinat și se lasă să fiarbă până când scade apa și se formează un sos mai gros.



Se ia de pe foc și se adaugă pătrunjelul tocat.



marți, 21 decembrie 2021

Pui cu ciuperci brune si sos de rosii



Ce ziceți de o mâncărică gustoasă și rapidă? V-o recomand cu drag!

Ingrediente:
3 pulpe de pui dezosate
1 ceapă
2-3 căței de usturoi
250g ciuperci brune
200g sos de roșii
3 linguri ulei de măsline
sare
piper
boia de ardei dulce
1/2 linguriță zahăr brun
1/2 linguriță cimbru
pătrunjel verde

Mod de preparare:
Carnea de pui tăiată cubulețe se prăjește pe toate părțile în 2 linguri de ulei de măsline încins.Se adaugă o căniță de apă și se lasă să fiarbă 10 minute. Se condimentează cu sare, piper praospăt măcinat, boia de ardei afumat și cimbru.



Între timp se spală ceapa și se taie mărunt, iar usturoiul se taie felii și se adaugă peste carne.
Se spală și se usucă ciupercile cu un prosop absorbant și se taie felii. Se pun la călit într-o altă tigaie, într-o lingură de ulei de măsline și se lasă să fiarbă la foc uite până când se evapora apa lăsată de ciuperci.


Se adaugă ciupercile peste carne și sosul de roșii, o linguriță de zahăr brun și se lasă să fiarbă 20-30 de minute, până când scade apa și se formează un sos mai gros. Dacă sosul nu vi se pare suficient de gros puteți să adăugați o lingură de făină și să mai lăsați să fiarbă câteva minute, amestecând mereu.



Se ia de pe foc și se adaugă pătrunjelul tocat.


Se servește cu mămăligă.



duminică, 12 decembrie 2021

Rulouri cu dovleac si scortisoara


Pentru această rețetă delicioasă m-am inspirat de la Andreeachinesefood căreia îi mulțumesc pentru idee.
Vă invit să le încercați și voi. Sunt pufoase și pot fi umplute și cu gem, după preferință.

Ingrediente:
-pentru aluat:
300 g pulpă de dovleac copt
500g făină 12% procent de proteină
10g drojdie uscată
1 ou +1 gălbenuș
50g zahăr
2 lingurițe zahăr vanilat
1 praf sare
150 ml lapte călduț
50 g unt moale


-pentru umplutură:
70 g unt moale
70 g zahăr brun
1 linguriță zahăr vanilat
2 lingurițe scorțișoară
1/3 linguriță nucșoară

Mod de preparare:
In funcție de tipul de dovleac pe care îl aveți, este posibil să creșteți sau să scădeți cantitatea de făină indicată. 
Eu am adăugat făină, deoarece aluatul meu era încă lipicios.

Pentru început, într-un blender se pasează dovleacul copt. Se lasă deoparte. 
Se pregătește maiaua: într-un bol se pune drojdia uscata împreună cu o linguriță de zahăr si 4 linguri lapte din cantitatea indicată. Se amestecă totul bine și se lasă deoparte 10 minute până ce drojdia începe să se activeze. Într-un castron se pune oul și gălbenușul de ou împreună cu zahărul și zahărul vanilat și se amestecă bine.


Într-un bol încăpător se cerne făina și se face o gropiță în mijlocul ei. Se adaugă maiaua, amestecul de ou și zahăr, după care pulpa de dovleac și laptele, împreună cu sarea. Se amestecă ușor cu ajutorul unei linguri până când aluatul începe să se adune de pe pereții vasului. La sfârșit se încorporează untul moale și se frământă în jur de 15-20 minute până când obțineți un aluat elastic care nu se mai lipește de mâini. 

Alternativ, se poate face această operațiune și cu un robot de bucătărie.
Se așează aluatul obținut într-un castron uns cu ulei, se acoperă cu folie alimentară și se lasă la crescut într-un loc cald pentru o oră, până când își dublează volumul.



 

Se pregătește umplutura: într-un castron se amestecă untul moale cu zahărul brun, zahărul vanilat, scorțișoara și nucșoara până când sunt bine încorporate. 



Se răstoarnă aluatul pe masa de lucru înfăinată și se frământă 1 minut pentru a scoate aerul din el. Cu ajutorul unui sucitor se întinde aluatul pe masa de lucru într-un dreptunghi cu dimensiunile de 40x30cm.
Se întinde 
umplutura de unt în strat uniform pe toată suprafața dreptunghiului, lăsând o margine de 1 cm. 


Se apucă de partea mai lunga și se rulează aluatul într-un sul strâns. Taiati ruloul în bucăți egale, de 1,5-2 cm.


Se pun rulourile lăsând spațiu între ele de 1-2 cm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă să crească pentru 30 de minute.




Se introduce tava în cuptorul încins la 180 de grade Celsius pentru 25-30 de minute până când rulourile sunt rumenite la suprafață.



Opțional, se pot decora cu sos de ciocolată.



Ton la gratar



Vă invit să încercați un preparat ușor de pregătit și absolut delicios. Deși e puțin mai scumpă carnea de ton, merită încercată, deoarece este grozav de bună. Se pregătește doar 2-3 minute pe fiecare parte, pentru a fi cât mai suculentă și fragedă. Se servește alături de garnitura preferată.

Ingrediente:
750g ton
Ulei de măsline
Mix de condimente pentru grătar
10 cartofi
Sare
Roșii cherry

Mod de preparare:

Bucata de ton se spală, se usucă bine cu un prosop absorbant, se taie în 2 felii groase de 2 cm, se unge cu ulei de măsline și condimentează. Eu am folosit un mix de condimente pentru marinare uscată, care conține pudră de zmeură, muștar, piper și cimbrișor. Nu se sărează, deoarece am observat că tonul este sărat. Presupun că a fost ținut în saramură pentru a se păstra mai bine. E a doua oară când achiziționez de la Metro și de fiecare dată a ieșit puțin mai sărat, deoarece nu știam că este deja sărat. Cel mai bine e să-l țineți puțin în apă, pentru a scoate sarea din el.
Se lasă la marinat minim 30 de minute.



Între timp pregătiți garnitura.

Eu am supus la vot și gașca mea a vrut cartofi gătiți la friteuza cu aer cald. Mie mi se părea mai potrivită o garnitură de legume, dar m-am supus majorității.

Când garnitura e aproape gata, se pune tonul pe grătarul bine încins și uns cu ulei de măsline. Se prăjește tonul câte 2.5 minute pe fiecare parte.



Veți observa că în interior carnea rămâne rozalie, dar aceasta îi dă suculența.



Se servește tonul cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă alături de cartofi și roșii cherry sau legumele preferate.



 


vineri, 10 decembrie 2021

Conopida cu carne de pui, gratinate la cuptor


Dacă și vouă vă place conopida la fel de mult, vă invit să încercați această rețetă, deoarece este delicioasă.


Ingrediente:
3 pulpe de pui dezosate
sare
Piper măcinat
boia de ardei afumată
2 linguri ulei de măsline
½ conopidă
sare

În plus:
200 ml smântână pentru gătit cu min. 30% grăsime (Pilos)
150 g cașcaval ras
30 g parmezan

Mod de preparare:
Tai pulpele de pui în cubulețe și le pui la prăjit la foc iute. Le condimentezi cu sare, piper negru proaspăt măcinat și boia de ardei afumată. Le întorci pe toate părțile și le lași să se gătească până când scade toată apa lăsată de carne.


Cureți și speli conopida și o desfaci în buchețele mici și o scurgi bine de apă. O adaugi peste carne și presari sare.


Încingi cuptorul la 180 C și introduci tava în cuptor pentru 20 de minute la 200 C.
Torni smântâna pentru gătit peste ingrediente și introduci tava în cuptor pentru 10-15 minute.


Presari parmezanul și cașcavalul ras și dai iar tava la cuptor pentru 5 minute.


Servești cu roșii.