joi, 3 decembrie 2015

Bradut din turta dulce



Desi mai sunt cateva saptamani pana cand va sosi Mos Craciun, noi am pregatit deja turta dulce, sperand ca-l vom impresiona pe Mosul si ne va aduce cadouri multe. Si cand spun noi, ma refer la mine si la fetita mea, care a fost foarte incantata sa participe la pregatirea bradutului din turta dulce. Va invit sa pregatiti si voi aceasta turta dulce deliciosa. Reteta am imprumutat-o de la Violeta si a fost foarte apreciata. 


Ingrediente
1 kg faina
250 g zahar pudra
250 g miere de albine
300 g unt
3 oua
2 lingurite bicarbonat de sodiu
1 lingura cacao
3 lingurite scortisoara
1 lingurita nucsoara
1 lingurita ghimbir


-pentru ornat:
ciocolata alba


Mod de preparare:
Topesti mierea si untul la microunde. 




Cat lichidul este cald adaugi zaharul 



si amesteci pana se omogenizeaza si zaharul este topit complet. Lasi sa se racoreasca apoi adaugi ouale batute usor.



Adaugi condimentele si bicarbonatul




si incepi sa amesteci. Cantitatea de condimente poate varia in functie de gusturile fiecaruia. Adaugi faina 



si framanti aluatul pana se omogenizeaza. 



Acoperi cu folie alimentara si il dai la frigider pentru cateva ore. ( cu cat il vei lasa mai mult cu atat va fi mai neted la suprafata). 




Scoti aluatul si iei o bucata din el si o framanti in mana pana devine maleabila, apoi intinzi o foaie de aluat putin grosuta.( Suprafata de lucru nu trebuie unsa cu nimic, datorita grasimii din continut aluatul nu se va lipi.)



Decupezi cu diverse forme. Noi am facut omuleti, braduti,animalute, stelute.




Pui turta dulce in tava tapetata cu hartie de copt, lasand putin loc intre ele fiindca vor mai creste putin la copt.



Aceasta este forma pe care am folosit-o pentru a decupa bradutul.



Dai la cuptor 8-10 minute la foc mediu doar cat se rumenesc foarte usor pe fund.
Lasi turta dulce sa se raceasca apoi o decorezi dupa imaginatie. Noi am decupat diferite marimi de stelute pe care le-am ornat cu ciocolata topita 




si le-am asezat sub forma de bradut.






Va doresc pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu