Deoarece aveam poftă de ceva dulce, m-am gândit să pregătesc o negresă rapidă cu ciocolată și fructe de sezon. Eu am folosit zmeură congelată, deoarece aceasta e foarte perisabilă și prefer să o pun la congelator și să o folosesc ori de câte ori am poftă de ceva dulce.Pentru această prăjitură delicioasă am avut ca sursă de inspirație o rețetă delicioasă de la Laura Laurențiu, căreia îi mulțumesc pentru idee.
Ingrediente:
150 g ciocolată cu peste 50% cacao
150 g unt
4 ouă
100 g zahăr măcinat
1 linguriță praf de copt
1 lingură esență de vanilie
un praf de sare
150 g de făină
Crema de brânză:
500g brânză de vaci
3 ouă mari
100g zahăr
1 lingură esență de lămâie
2 linguri făină
În plus:
zmeură proaspătă sau congelată
1 piersică
Mod de preparare:
Se pornește cuptorul și se fixează la 170°C. Se pregătește o tavă de 25×35 cm,
căptușită cu hârtie de copt.
Se pune pe foc o crăticioară cu apă (cam de 2-3 degete) și se alege un vas care
să se potrivească bine pe gura cratiței, dar fundul căruia să nu atingă apa
care fierbe. Se pune în vas ciocolata și untul și se așează deasupra aburilor.
Se lasă ciocolata și untul să se topească, amestecând rareori, până se
omogenizează complet, apoi se ia vasul de pe aburi și se lasă să se răcorească.
Separat, se mixează cele 4 ouă întregi, sarea și zahărul, până când zahărul se dizolvă și se formează o cremă deschisă la culoare.
Se adaugă ciocolata topită cu untul și esența de vanilie apoi se omogenizează cu o spatulă, cu delicatețe, până ce compoziția devine omogenă.
Se toarnă 2/3 din compoziția de negresă în tava pregătită și se nivelează cu o spatulă.
Pentru crema de brânză, se mixează ingredientele de mai sus până se omogenizează bine.
Deasupra se pun din loc în loc
fructele (piersica tăiată felii și zmeura) și se apasă ușor, se adaugă restul
de aluat și se marmorează / amestecă ușor cu ajutorul unei furculițe.
Introducem tava în cuptorul preîncălzit la 170°C, pentru 50 de minute, până când o scobitoare înfiptă în mijlocul aluatului iese afară fără urme de aluat umed.
Se lasă să se răcească bine și apoi se porționează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu