joi, 26 decembrie 2019

Chocolate Crinkles (fursecuri cu ciocolata)


M-am îndrăgostit iremediabil de aceste fursecuri. Sunt crocante la exterior si pufoase la interior și pline de ciocolata. Absolut demențiale! 
Dacă nu le-ați încercat, neapărat trebuie să o faceți. :D

Ingrediente (au ieșit 31 buc):

225 g ciocolată neagră (50% continut cacao)
60 g unt
100 g zahăr
2 ouă mari
225 g făină
1 linguriță esență vanilie
1 linguriță mică rasă praf copt (4 g)
un vârf cuțit sare
zahăr tos și zahăr pudră pentru tăvălit biscuiții


Mod de preparare:

Se mixează ouăle împreună cu zahărul până se deschid la culoare si își dublează volumul.


Se pune ciocolata și untul tăiate bucățele într-un vas și se topesc la bain-marie.


Se adaugă ciocolata topită și ușor călduță peste ouă, se amestecă până la omogenizare, 


apoi se adaugă făina cernută amestecată cu praful de copt, un vârf de cuțit sare și esența de vanilie. Se amestecă până la completa omogenizare și se toarnă pe o folie alimentară.




Aluatul obținut se lasă minim 3 ore la frigider sau chiar toată noaptea.



Se formează biluțe cât o nucă și se tăvălesc întâi prin zahăr tos și apoi prin zahăr pudră. 



Se așează biscuiții în tava de cuptor tapetată cu hârtie de copt.


Se coc la 170°C pentru maxim 10 minute. Nu depășiți acest timp pentru că interiorul trebuie să rămână ușor umed, ca la negresă.


Imediat dupa ce se scot din cuptor, se lasă să se răcească ușor în tavă pentru că sunt foarte fragili și moi, după care se așează pe o farfurie. 


Am avut ca sursă de inspirație o rețetă de-a Laurei Adamache, căreia îi mulțumesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu