duminică, 20 septembrie 2020

Chec cu pere si ciocolata


Recent mi-am achiziționat niște cacao extra black și o tot testez în tot felul de prăjituri. Mie îmi place grozav de mult, iar checul a ieșit fix pe gustul nostru, așadar să nu vă speriați de culoarea pe care o are... nu s-a ars. :))

Vă invit să-l pregătiți și voi deoarece este delicios!


Ingrediente:
500g pere 
3 ouă mari 
150g zahăr măcinat
125ml ulei
250g făină
1/2 plic praf de copt
40g cacao extra black
o linguriță scorțișoară
50ml lapte

zeamă de lămâie


-pentru decor:
20g ciocolată albă


Mod de preparare:
Într-un vas se amestecă foarte bine făina, cacaoa, praful de copt și scortisoara.
Se spală și se curăță perele, apoi se scoate căsuța semințelor și se taie cubulețe de 1-1,5cm. Se stropesc cu zeamă de lămâie ca să nu se oxideze.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează gălbenușurile cu jumătate din zahărul măcinat. În alt vas se mixează albușurile cu un praf de sare apoi se adaugă restul zahărului măcinat până când compoziția a devenit bezea. 

Se adaugă laptele cu uleiul si se mixează după fiecare, apoi se adaugă  alternativ făina și bezeaua. După prima tranșă de făină se mixează cu mixerul, apoi se folosește o spatulă și se amestecă ușor de jos în sus (pentru a nu scoate aerul din compoziție). uleiul, a doua treime de faina, laptele si am am incheiat cu faina ramasa. Se amestecă după fiecare până la încorporare, apoi se toarnă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt pe fund și unsă cu unt pe pereții laterali. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C și se coace 45-50 de minute până când trece testul scobitorii (o scobitoare introdusă în chec, iese curată, fără urme de aluat lichid).











 Se scoate tava din cuptor, se pune checul pe un grătar și se lasă să se răcească complet.



După ce se răcește complet, se topește ciocolata pe baie de aburi și se ornează checul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu