duminică, 27 septembrie 2020

Tarta cu ton si cartofi



Vă invit să ăncercați și voi această tartă. Este rapidă și delicioasă.

Ingrediente:
Pentru aluat:
100 g unt
1 ou
200 g făină
2 linguri smântână
sare

-pentru umplutură:
3 cartofi 
1 lingură parmezan / brânză Gouda
300 gr ton în suc propriu
150 g cașcaval
1/2 legătură mărar verde
sare
piper
1/2 linguriță busuioc uscat
5 roșii cherry

Mod de preparare:
Aluatul: Într-un vas se pune făina, untul rece taiat cubulete, oul, 
smântâna si sareași se frământă cu mana până când se obtine un aluat omogen. Se pregăteștă o tavă dreptunghiulară de tartă și se întinde aluatul într-o foaie potrivit de subțire. Se așează în tavă, se lipește bine și pe margini, iar dacă este surplus peste tavă, se taie. Se înțeapă cu furculița din loc in loc, să se dă la frigider.


Umplutura: Cartofii curățați și tăiați în cuburi, se fierb în apă cu sare. Când sunt bine pătrunși, se scurg de apă, se pasează și se lasă să se răcorească. Mărarul se toacă mărunt și se încorporează peste cartofii reci. Se adaugă brânza Gouda și busuiocul. Se desfac cutiile cu ton și se scurg de lichid. Cașcavalul se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari. Se scoate tava cu aluat din frigider, se pune umplutura de cartofi, se nivelează, 


se presară puțin cașcaval ras, se pune tonul, se presară jumătate din cașcavalul ras rămas, 






apoi se introduce tava în cuptorul încins, la 180 de grade. Se lasă tarta pentru 25-30 de minute, apoi se scoate și se așează jumătățile de roșii cherry și se mai lasă 15-20 de minute până când se coace bine aluatul. 



Cand este gata, se scoate din cuptor și se lasă puțin să se răcorească. Se poate servi caldă dar și rece.



sâmbătă, 26 septembrie 2020

Prajitura cu fructe (pere, prune, struguri) si budinca



Vă invit la o prăjitură absolut delicioasă de sezon, pe care o puteți pregăti cu orice fruct vă place vouă.

Ingrediente:

Pentru budincă:
320 ml lapte
1 plic budincă de vanilie
4 linguri de zahăr tos

Pentru aluat:
4 ouă medii
un praf de sare
100 g zahăr pudră
100 gr făină
1/2 plic praf de copt
20 g cacao extra black

Alte ingrediente:
5 prune
4-5 pere
struguri

Mod de preparare:

Se pregătește mai întâi budinca din laptele, zahărul tos și plicul de budincă. Se lasă apoi la răcit.
Se spală fructele. Prunele și perele se taie în felii subțiri.


Se separă ouăle și se bat spumă albușurile cu praful de sare.
Se mixează gălbenușurile cu jumătate din zahărul măcinat. Restul de zahăr se adaugă peste albușuri și se mixează până când se obține o bezea lucioasă și fermă.
Se amestecă făina cu praful de copt și cacaoa. Se cerne amestecul peste gălbenușuri alternând cu bezeaua și se amestecă ușor cu o spatulă, de jos în sus.





Se tapetează o tavă cu hârtie de copt și se toarnă compoziția în ea.
Se adaugă, din loc în loc, budinca, folosind o lingură. 


Se adaugă deasupra fructele și se bagă tava în cuptorul încins la 180 de grade Celsius, pentru 40 de minute, până când trece testul cu scobitoarea.






vineri, 25 septembrie 2020

Brownie cu mascarpone si piure de dovleac


Ador prăjiturile cu dovleac și dacă tot a început sezonul lui am purces la pregătit bunătăți.
A ieșit absolut delicioasă această prăjitură. O adevărată bombă calorică ce-i drept, dar din când în când ne mai permitem o escapadă mică. :))

Ingrediente:

Pentru baza:
180 g unt
260 g ciocolată amăruie
20 g zahăr
1 linguriță esență de vanilie
3 ouă
80 g făină
80 g cacao extra black
Un praf de sare


Pentru cremă:
250 g cremă mascarpone
50 g zahăr măcinat
1/2 linguriță scorțișoară
400 g piure de dovleac copt


Mod de preparare:

Piureul de dovleac
Se taie dovleacul de copt în felii, se curăță de pulpă și se coace pentru 30-40 de minute la 180 de grade Celsius.
Dupa ce s-a copt, se lasă să se răcească, se curăță de coajă, iar pulpa se transformă în piure cu ajutorul unui blender vertical.


Baza:
Untul și ciocolata se topesc pe baie de aburi și se lasă să se răcească.


Separat se mixează ouăle cu un praf de sare, până când își dublează volumul, apoi se adaugă cacaoa  și se mixează, apoi ciocolata topită și esența de vanilie și se amestecă ușor cu o spatulă.



Se adaugă făina cernută și se amestecă ușor cu o spatulă, doar cât să se înglobeze.




Se toarnă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt, păstrând 4-5 linguri de compoziție, apoi se pregătește crema.



Crema
Se pun toate ingredientele într-un castron și se mixează 1 minut la viteză maximă. 
Se adaugă 2 linguri de făină și se omogenizează.



Se pune crema peste compozitia cu ciocolată, apoi se adaugă din loc în loc crema de ciocolată păstrată.



Cu ajutorul unei furculițe se face un model marmorat, adică întrepătrundem crema de dovleac cu compoziția cu ciocolată.



Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 170 de grade pentru 30-40 de minute, până când trece testul cu scobitoarea.
Se scoate pe un grătar sau un fund din lemn și se lasă să se răcească, apoi se taie cuburi.



 



Ciorba radauteana





Ingrediente:

750 g piept de pui
5 căței de usturoi
2 foi dafin
3 morcovi mici
1 ceapă
1 păstârnac
1 ardei gras roșu
1 felie țelină
1 pahar smântână grasă
2 gălbenușuri de ou
2 linguri oțet
sare
1 linguriță boabe piper
pătrunjel verde


Mod de preparare:
Legumele se curăță, se spală și se pun întregi la fiert în apă rece cu sare și foile de dafin.



Se adaugă la fiert pieptul de pui tăiat fâșii.



Când legumele sunt pătrunse se scot din zeamă cu o paletă cu găuri .
Se scot și foile de dafin.
Dacă doriți se poate strecura zeama.
Rețetele consacrate recomandă să se adauge înapoi doar morcovul tăiat mărunt. Eu am tăiat cubulețe mărunte, morcovii și țelina și ardeiul, pentru consistență și le-am pus înapoi în oală.
Usturoiul se pisează și se pune în zeamă.
Smântâna se amestecă bine cu cele 2 gălbenușuri de ou. 


Peste amestecul cu smântână se adaugă câte un polonic de zeamă. Se adaugă 10 polonice cu zeamă amestecând mereu, apoi se toarnă amestecul peste zeama din oală ( în acest moment focul se reduce la minimum) și se amestecă. Se acrește cu oțet după gust.

Se sărează dacă mai este necesar.



La servire se adaugă pătrunjel verde tocat.

 


duminică, 20 septembrie 2020

Chec cu pere si ciocolata


Recent mi-am achiziționat niște cacao extra black și o tot testez în tot felul de prăjituri. Mie îmi place grozav de mult, iar checul a ieșit fix pe gustul nostru, așadar să nu vă speriați de culoarea pe care o are... nu s-a ars. :))

Vă invit să-l pregătiți și voi deoarece este delicios!


Ingrediente:
500g pere 
3 ouă mari 
150g zahăr măcinat
125ml ulei
250g făină
1/2 plic praf de copt
40g cacao extra black
o linguriță scorțișoară
50ml lapte

zeamă de lămâie


-pentru decor:
20g ciocolată albă


Mod de preparare:
Într-un vas se amestecă foarte bine făina, cacaoa, praful de copt și scortisoara.
Se spală și se curăță perele, apoi se scoate căsuța semințelor și se taie cubulețe de 1-1,5cm. Se stropesc cu zeamă de lămâie ca să nu se oxideze.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează gălbenușurile cu jumătate din zahărul măcinat. În alt vas se mixează albușurile cu un praf de sare apoi se adaugă restul zahărului măcinat până când compoziția a devenit bezea. 

Se adaugă laptele cu uleiul si se mixează după fiecare, apoi se adaugă  alternativ făina și bezeaua. După prima tranșă de făină se mixează cu mixerul, apoi se folosește o spatulă și se amestecă ușor de jos în sus (pentru a nu scoate aerul din compoziție). uleiul, a doua treime de faina, laptele si am am incheiat cu faina ramasa. Se amestecă după fiecare până la încorporare, apoi se toarnă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt pe fund și unsă cu unt pe pereții laterali. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C și se coace 45-50 de minute până când trece testul scobitorii (o scobitoare introdusă în chec, iese curată, fără urme de aluat lichid).











 Se scoate tava din cuptor, se pune checul pe un grătar și se lasă să se răcească complet.



După ce se răcește complet, se topește ciocolata pe baie de aburi și se ornează checul.

joi, 27 august 2020

Tochitura de porc moldoveneasca





Tochitura de porc este specifică zonei mele, Moldova și deși îmi place foarte mult, o pregătesc destul de rar. Vă invit să o încercați și voi deoarece este absolut delicioasă. 
De obicei nu se folosește și ficat de porc, dar eu aveam poftă de o bucățică și am pus.

Ingrediente:

500g carne de porc
2 cârnăciori
200g ficat de porc
2 fire ceapă verde
2 lgt boia de ardei
sare
piper
ouă
telemea
mămăligă
3-4 linguri ulei

Mod de preparare:
Se spală bucata de carne, se usucă cu un șervet absorbant, apoi se taie în cubulețe potrivit de mari și se pune la prăjit în 2 linguri de ulei. Se prăjește pe toate părțile până când se albește. 



Se spală ficatul de porc, se usucă cu un șervet absorbant, apoi se taie în cubulețe potrivit de mari și se pune la prăjit (în altă tigaie) în 2 linguri de ulei. 


Se scoate ficatul și se adaugă peste carnea de porc, iar în uleiul rămas se pun la prăjit cârnăciorii. 




Se toacă ceapa felii și se adaugă peste bucățile de carne și se lasă să se rumenească puțin. Se adaugă condimentele, 2 căni de apă și se lasă să fiarbă la foc potrivit, în cratița acoperită cu capac, până când scade zeama, iar carnea este bine fiartă. 



Spre final, cârnăciorii se taie în bucăți mai mici și se adaugă peste carne.



De câte ori este nevoie se adaugă câte puțină apă fierbinte și se lasă să fiarbă mai departe. Se adaugă sare după gust. Se fierbe până când carnea este fragedă, bine fiartă și a scăzut toată apa.
Între timp se pregătește și mămăliga.
Se servește alături de ochiuri și telemea rasă. 



sâmbătă, 22 august 2020

Cheesecake marmorat cu ciocolata si mure

 


Nouă ne plac foarte mult cheesecake-urile. Se pregătesc foarte ușor și sunt delicioase. Acum e sezonul murelor și vă invit și pe voi să încercați această rețetă.

Ingrediente:

-pentru blat:
125 g biscuiți cu cacao
60 g unt

-pentru cremă și jeleu:

350 g mure + 2 linguri zahăr
500 g mascarpone
200 ml frișcă lichidă
100 g zahăr pudră
15 g gelatină granulată
100 g ciocolată cu lapte

 

-pentru ornat:

90g ciocolată neagră

30g unt

Fructe (zmeură, mure, afine)

Mod de preparare:
Blat:
Se mărunțesc biscuiții într-un robot / blender, se adaugă untul topit și se mixează puțin cu mâna până se încorporează bine.



Se pune o formă cu pereți detașabili sau un inel reglabil de tort (diametru de 18 cm) pe un platou și se toarnă compoziția de biscuiți, apoi se tasează cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Se dă blatul la frigider și între timp se pregătește crema. 



Crema:
Se încălzește frișca lichidă (100 ml) până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata mărunțită și se amestecă până când se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească apoi se pune în frigider.



Se pune murea într-o crăticioară și se adaugă zahărul și se pune pe foc și se fierbe 5-10 minute. Se lasă să se răcorească, se pasează cu o furculiță și se trece compoziția printr-o sită.


 

Se mixează mascarpone cu zahărul măcinat până se obține o cremă omogenă. Se adaugă frișcă lichidă (care se poate mixa doar pe jumătate; de această dată nu am mixat-o).



Se hidratează gelatina în 100 ml apă rece (se lasă 10 minute la hidratat) și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se adaugă peste crema mascarpone și se omogenizează.

Se împarte crema mascarpone în părți egale, iar jumătate se transferă în alt castron.

Se adaugă crema de ciocolată (scoasă din frigider) peste crema mascarpone (dintr-un vas) și se omogenizează compoziția.



Pentru crema de mure, se adaugă 200ml din sosul de mure peste crema mascarpone din al-2lea vas și se mixează până când se obține o cremă omogenă. 

 


Asamblare:
Se scoate blatul de biscuiți din frigider și se alternează câte o lingură din crema de ciocolată cu o lingură din crema de mure. Trebuie să vă mișcați repede deoarece crema începe să se întărească (deoarece conține gelatină), până când terminați compozițiile. 


Deasupra fie puneți un singur strat de cremă, fie lăsați să se vadă cele 2 culori. Eu am preferat sa las un strat de cremă de mure, deoarece nu erau tocmai la fel straturile (erau mai groase, mai subțiri straturile de ciocolată și de mure).


Se dă la rece minim 1-2 ore.

Înainte de a desface inelul de tort se trece cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. 
Pentru decor, se topește ciocolata cu untul pe baie de aburi, se lasă să se răcorească puțin apoi se toarnă peste cheesecake.

Se decorează prăjitura după imaginație.