Se afișează postările cu eticheta cascaval. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cascaval. Afișați toate postările

duminică, 25 mai 2025

Cordon bleu cu dovlecei la cuptor




Am pregătit recent acest cordon bleu și a fost foarte apreciat de fetele mele. Chiar m-au întrebat când îl mai pregătesc. Rețeta am descoperit-o la Rocsi, pe site-ul bucataras.ro.
Vă invit să încercați și voi rețeta, să vă convingeți cât e de delicioasă.

Ingrediente:
2 dovlecei
4 ouă
9 felii de șuncă
18 felii de cașcavcal
faină albă
pesmet
sare
piper
boia de ardei dulce
pudră de usturoi
1 lingura ulei de măsline


Mod de preparare:
Se spală dovleceii, se șterg cu niște șervețele și se curăță. Se taie felii subțirele cu un cuțit, se presară cu sare și se lasă într-o sită pentru 20 de minute. Se scot pe un tocător și se șterg cu servețele, de surplusul de apă.


Într-un bol se bat ouăle spumă cu sare și piper. În alt bol se amestecă pesmetul cu sare, piper, boia dulce și puțină pudră de usturoi. Făina albă se pune pe altă farfurie.
Se montează pe un tocător cordonul. Se așează o felie de dovlecel, una de șuncă, una de cașcaval și iar una de dovlecel, de preferat să aibă mărimea celei de jos. Se procedează astfel până se termină feliile de dovlecel.


Se tapetează cu hârtie de copt o tavă mare și se unge cu o lingură de ulei. Se ia fiecare pachet format, se trece prin făină, ou bătut și pesmetul cu condimente. 



Se așează în tavă, unul lângă altul.


Se introduce tava în cuptorul încins, la 200 de grade C, pentru 25 de minute, până se rumenesc frumos. 


Când sunt gata, se scot din cuptor. Se feliază și se servesc, simpli, cu salată, cu muraturi. Noi i-am servit cu salată de sfeclă roșie.


joi, 2 iunie 2022

Tarta cu sparanghel si ton




Ingrediente:
Pentru aluat:
200 g făină
100 g unt 80% rece
1 ou
6 linguri apă rece
sare

Pentru umplutură:
3 ouă
50g smântână
sare
50g baby spanac
1 conservă ton în suc propriu
6 fire sparanghel
sare
80g cascaval

Mod de preparare:
Pentru aluat, se amestecă toate făina cu untul și sarea până se obține un aluat sfărâmicios, apoi se adaugă apa rece și oul si se frământă un aluat care se lasă la frigider cel puțin 30 de minute (învelit în folie alimentară).


Între timp se prepară umplutura.
Se spală spanacul, se scurge bine de apă și se taie fâșii.
Se mixează ouăle cu sare și cu smântâna, apoi se adaugă spanacul tocat, tonul scurs bine de suc și se omogenizează compoziția.


Se scoate aluatul din frigider și se întinde pe pe o hârtie de copt, apoi se transferă într-o tavă unsă cu unt. Cu furculița se înțeapă aluatul din loc în loc. Se taie surplusul de aluat. 


Se acoperă pe hârtie de copt și se pun deasupra boabe de fasole (sau biluțe speciale pentru copt) și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru 15-20 de minute.
Se scoate tava, se îndepărteaza boabele de fasole și hârtia de copt și se toarnă umplutura peste aluat.
Sparanghelul se spală, se șterge bine și se îndepărtează partea mai tare a cozii. Se taie fiecare fir de sparanghel în 2 și se așază peste umplutură.


Se introduce tava în cuptorul preîncălzit pentru 30-35 de minute, la 180° C, până când se rumenește frumos. Se scoate tava și se presară cașcavalul dat pe răzătoarea mare și se introduce în cuptor pentru 5 minute.


Tarta se lasă câteva minute la răcorit, înainte de a o porționa.


joi, 10 februarie 2022

Paste cu carne de pui, la cuptor



Vă invit să încercați un preparat delicios și foarte ușor de pregătit.

Ingrediente:
250g paste penne
300-400g piept de pui
50 ml vin alb
8-10 roșii cherry
200ml smântână pentru gătit
sare
piper
ulei
câteva fire pătrunjel
125g mozzarella
40g parmezan
50g cașcaval

Mod de preparare:
Se spală pieptul de pui, se taie cubulețe și se sotează în puțin ulei. Eu am avut un piept de pui de țară și am adăugat apă și sare l-am lăsat să fiarbă bine.
Se pune la fiert puțină apă cu sare și când apa a început să fiarbă se adaugă pastele si se lasă să clocotească cu un minut mai puțin decât scrie în instrucțiunile de pe ambalaj.
După ce pieptul de pui a fiert se pune la călit într-o lingură de ulei, se adaugă vinul alb și se lasă să se reducă.


Se scurg pastele de apă și se adaugă peste pieptul de pui. Se adaugă smântâna și se condimentează dacă mai este necesar. Se adaugă mozzarella și parmezanul date pe răzătoare, roșiile tăiate în jumătate și pătrunjelul tocat.



Se amestecă bine, se mai presară cașcavalul ras și se pune vasul la cuptor pentru 10 minute.







joi, 16 septembrie 2021

Rulada de carne tocata cu legume si cascaval




Ingrediente:
1 kg carne tocată de porc în amestec cu vită
1 ceapă medie tocată mărunt
4-5 căței mari de usturoi sau 6-7 mai mici (zdrobiți)
sare
piper negru proaspat macinat
2 lingurițe boia dulce sau iute (paprika)
1 linguriță cimbru uscat
2 ouă crude (mari)
3 felii de pâine, înmuiate în apă și stoarse

-pentru umplutură:
500 g legume congelate 

2 linguri de ulei + 1 bucățică de unt la final
sare
piper măcinat
1-2 căței de usturoi

optional: verdeata - frunze tocata de patrunjel sau/si marar

In plus:
80 g cașcaval ras fin
1 lingură de ulei pentru uns hârtia de copt
10 felii prosciutto



Mod de preparare:

Mai întâi pregătești legumele sotate. Le gătești rapid într-o tigaie largă cu puțin ulei, la foc iute. Le asezonezi la final cu sare si piper și cu 1-2 cîței de usturoi, apoi le lași deoparte la răcorit.



Așezi carnea tocată într-un castron încăpător și o asezonezi bine cu sare, piper, cimbru și boia dulce. Adaugi și usturoiul zdrobit și ceapa tocată fin precum și ouăle crude. Frămânți totul cu mâna. Înmoi în apă 3 felii de pâine și le storci în palme, apoi le rupi bucățele mici și le adaugi în compoziția de carne tocată. 




Pui cuptorul la încins la 180 C. Tai o coală de hârtie de copt de vreo 70 cm x 33cm și o ungi bine cu ulei și răstorni carnea tocată pe ea. Cu ajutorul palmelor aplatizezi carnea în strat de cca. 1 – 1,5 cm sub forma unui dreptunghi de cca. 40 x 30 cm. Presari cașcavalul ras fin, el având rol de „legare și lipire” a legumelor de carnea tocată. Deasupra distribui și legumele sotate, în strat uniform înăa nu până la margine. Lași o bordură de 2 cm pe 3 laturi și una de vreo 5 la marginea superioară a foii de carne.




Cu ajutorul hârtiei de copt rulezi strâns chifteaua umplută, cât mai strâns. În final îndeși capetele de carne ale ruladei și așezi feliile de prosciutto deasupra, apoi o înfășori complet și strâns în hârtia de copt. Răsucești bine capetele hârtiei ca să stea închise.



Înfășori rulada în folie de aluminiu (peste cel de hartie) și o pui pe o tavă încăpătoare.
O coci 50 de minute la 180 C (cuptor preincins) după care desfaci folia și hârtia. Mărești temperatura cuptorului la 220 C și coci rulada alte 20-30 de minute, până s-a rumenit frumos.



După răcorirea completă o înfășori într-o folie curată de aluminiu și o dai la frigider.

marți, 29 iunie 2021

Trandafiri cu cascaval si sunca



Dacă se anunță musafiri, vă recomand să pregătiți acest desert rapid și delicios.

Ingrediente:
1 aluat foietaj
6 felii șuncă presată
100g cașcaval
muștar
1 ou (pentru uns)

Mod de preparare:
După ce se decongelează aluatul îl întinzi și îl ungi cu muștar, apoi așezi feliile de șuncă presată. 
Tai cașcavalul felii și le așezi deasupra, apoi rulezi aluatul cât mai strâns. 



Tai felii de aproximativ 2 degete și le așezi în tava de cuptor tapetată cu hârtie de copt.
Bați un ou și ungi trandafirii pe margine cu oul.



Introduci tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C, pentru 30-35 de minute, până când aluatul de rumenește frumos. Se servesc cu roșii.



joi, 22 aprilie 2021

Placinta cu branza, smantana si rosii cherry





Vă invit la o felie de plăcintă absolut delicioasă. Se pregătește ușor și dispare și mai ușor din farfurie.

Eu am avut ca sursă o rețetă de la Oana Igretiu căreia îi mulțumesc pentru idee.

Ingrediente:
400 g foi subțiri de plăcintă 
ulei pentru stropit foile

Umplutura de brânză:
500 g brânză de vaci dulce
150 g telemea
100 g cașcaval afumat sau simplu
250 g smântână groasă acrișoară cu min. 20% grăsime
4 ouă
sare

piper
o legătură de ceapă verde
3-4 căței de usturoi sau 2 lingurițe rase usturoi granulat
pătrunjel verde


pentru decor:
6-8 roșii cherry tăiate în jumătăți


Mod de preparare:
Într-un bol încăpător pui toate brânzeturile (le-am ras și pe cele sărate), smântâna și ouăle. 



Mixezi totul bine și asezonezi cu sare, piper negru proaspăt măcinat și usturoi granulat. Poți pune usturoi proaspăt zdrobit, dacă dorești. Adaugi apoi cozile de ceapă verde și verdeața tocată. Amesteci totul bine cu o lingură. 



Pui cuptorul la încins la 170 C cu ventilație (căldură sus+ jos) respectiv treapta medie la cele cu gaz.
Desfaci pachetul cu foi de plăcintă și le numeri: 13 bucăți am avut eu. Am decis să le împart așa: 4, 4, 5. Ungi vasul yena cu puțin ulei și pui prima foaie. O stropești cu ulei și o așezi pe a doua.  Continui așa cu primele 4 foi din pachet. Este foarte important să le stropim individual cu grăsime.
Din mixul de umplutură scoți deoparte 2 polonice bune (ele vor fi puse deasupra plăcintei). Restul de umplutură o împarți în 2 și torni acum jumătate. Nivelezi cu spatula și aduci foile de plăcintă deasupra, apoi continui cu stratul intermediar compus din 4 foi (stropite cu ulei și ele), apoi torni a doua jumătate de umplutură și aduci marginile foii deasupra, apoi închei cu ultimele 5 foi: 2 foi puse normal, apoi aduse spre centru colțurile foilor ce atârnă iar ultimele 3 foi puse tip acordeon sau evantai (plisate sau mototolite).






Deasupra torni cele 2 polonice de umplutură puse deoparte și decorezi cu jumătăți de roșii cherry. 



Introduci plăcinta în cuptorul preîncins la 170 C cu ventilație pentru 30 de minute și apoi verifici stadiul de coacere al plăcintei. Reduci căldura la 160 C și o mai lași 15 minute la cuptor. Scoți plăcinta, o lași să se răcorească puțin și o servești.



joi, 8 aprilie 2021

Cartofi cu carne de pui, gratinati la cuptor



În seara asta ne-am făcut de cap. Acest preparat este foarte delicios dar e o o mică bombă calorică. Cert este că merită încercat, pentru a vă convinge cât este de delicios.

Pentru a obține un preparat pe măsuta așteptărilor, trebuie să marinați carnea pentru minim 1-2 ore și să gătiți treptat ingredientele: nu se pun toate in același timp. Eu am avut ca sursă de inspirație o rețetă de-a Oanei Igretiu căreia îi mulțumesc pentru idee.

Ingrediente:
4 pulpe de pui dezosate
sare

piper

boia dulce

usturoi granulat
2 linguri ulei de măsline


500 g cartofi curățați
sare

condiment pentru cartofi
2 linguri ulei de măsline

În plus:
200 ml smântână pentru gătit cu min. 30% grăsime (Pilos)
150 g cașcaval ras
10 g unt (opțional)
pătrunjel verde


Mod de preparare:
Tai pulpele de pui în cubulețe, le condimentezi cu sare, piper negru proaspăt măcinat, usturoi granulat și boia dulce de ardei.Stropești cu ulei de măsline și amesteci bine cu mâinile și lași totul la marinat timp de 2 ore pe masa de bucătărie.



Cureți și speli cartofii, îi tai în cubulețe și îi sărezi și îi pui la scurs într-o strecurătoare. După vreo 10 minute îi scoți pe un prosop curat de bucătărie și îi tamponezi bine pentru a scăpa de cât mai multă umiditate, deoarece aceasta împiedică rumenirea cartofilor.



Încingi cuptorul la 200 C cu ventilație (căldură sus+jos). Pui cartofii într-o tavă largă (a mea are 30 x 20 cm) îi stropești cu ulei de măsline, presari condimente și amesteci bine cu mâinile. Este foarte important ca aceștia să aibă loc, să stea pe un singur rând, pentru a se rumeni rapid și uniform. Altfel se vor înăbuși în propriul abur și nu ne dorim asta. Nu se pune apă în tavă și nici nu se acoperă cu folie sau capac! Dai cartofii la cuptor pentru 20 de minute la 200 C. 


Distribui bucățelele de carne de pui marinate peste cartofii semi-copți și introduci tava în cuptor pentru 15 minute la 200 C. 


Torni smântâna dulce peste cartofi și introduci tava în cuptor pentru 10 minute.



Presari cașcavalul ras și dai iar tava la cuptor pentru 10 minute la 200 C. Eu am pus și unt, dar cred că nu e necesar, pentru că e suficient de gras preparatul.


 

Toci câteva frunze de pătrunjel verde și le presari peste gratin. Servești cu castraveți murați sau alte murături, după preferință.