joi, 26 iunie 2014

Tartă cu mere și brânză


Deoarece imi plac foarte mult atat prajiturile cu mere cat si cele cu branza m-am gandit sa fac o prajitura cu cele 2 ingrediente. Rezultatul il vedeti mai jos. Pot spune doar ca prajitura a fost delicioasa.

Ingrediente:
-pentru aluat: 
500 g făină 
100g zahăr pudră 
100g unt 
2 oua 
150ml lapte 
2 pliculețe zahăr vanilat 
½ plic praf de copt 
un praf de sare

-pentru umplutură: 
1 kg brânză dulce 
5 ouă 
1 fiolă esență de vanilie
6 mere 
100g stafide 
100g nuci 
50ml rom

Mod de preparare:
Pentru aluat, amesteci toate ingredientele și frămânți până obții o cocă potrivit de tare pe care o lași la frigider 30 de minute. 

Brânza o amesteci cu ouăle și esența de vanilie până devine cremoasă, iar stafidele le pui la înmuiat cu romul pentru 30 de minute.
Tai nucile bucatele și le amesteci cu stafidele scurse. Speli merele, le scobești și le umpli cu amestecul de stafide și nuci, iar aluatul îl împarți în două. Prima parte de aluat o întinzi și o așezi pe fundul unei forme rotunde unse cu ulei și tapetată cu făină. A doua parte o întinzi și o așezi pe marginile formei.

Așezi merele umplute în formă și torni crema de brânză. 

Introduci tava în cuptor pentru circa o oră, până se rumenește.

Lași să se răcească înainte de a servi.

2 comentarii: