Se afișează postările cu eticheta oua. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oua. Afișați toate postările

luni, 20 aprilie 2020

Oua vopsite de Paște



Hristos a înviat! Dată fiind starea națională actuală, anul acesta am vopsit pentru prima dată ouăle de Paște. În anii trecuți le pregăteau bunica mea și mama-soacră. 

Ingrediente:
11 ouă albe
2 linguri cu sare fină
20 linguri oțet
vopsea de ouă Dr. Oetker
2 linguri ulei

Mod de preparare:
Pentru început se degresează ouăle! Se spală cu apă călduță și puțin detergent de vase, cu ajutorul unui burete, apoi se limpezesc bine.
Se pune apă într-o oală, se adaugă sarea și se amestecă ușor până când se topește. Se adaugă ouăle și se pun la fiert (eu am pus mai multe ouă și le-am folosit la drob). 


Se lasă circa 10-15 minute, la foc mic, din momentul în care apa începe să fiarbă. Se scot cu grijă pe un prosop și se lasă puțin la răcit. 
Se pune apă clocotită intr-un borcan mai mare, se adaugă vopseaua de oua și 5 linguri oțet, conform instrucțiunilor de pe plic. Eu am folosit 4 culori, astfel încât am pus apă în 4 recipiente. Se scufundă apoi în vopsea 3-4 ouă și se lasă câteva minute până când se colorează. La fel se procedează cu toate ouăle. 





Se scot pe șervețele de hârtie și se lasă să se usuce. 



Se pune puțin ulei pe un șervețel și după ce ouăle s-au răcit puțin, se șterg bine pentru a căpăta un luciu frumos. 



duminică, 22 martie 2020

Gogosi pufoase ca la gogoserie




Ce spuneți de niște gogoși pufoase, delicioase, fix ca la gogoșerie? Dacă urmați rețeta cu siguranță vă vor ieși. Eu m-am inspirat de la Jamilla și bine am făcut. 
Nu mi-au ieșit ele așa frumoase și rotunde ca ale ei, dar de bune au fost bune. În vremea asta de criză am zis sa nu fac risipă de ulei și am pus cam puțin ulei in tigaie, ele au crescut foarte mult la copt și au rămas nițel cam gălbene pe margini, motiv pentru care le-am copt și pe părți (ca să fiu sigură că nu rămân crude în interior). Și în final n-au mai fost rotunde. Dar de bune au fost bune. ;)

Ingrediente:
500 g făină
250 ml lapte
50 g unt
7 g drojdie uscată
2 ouă
1 gălbenuș
40g zahăr
esență de vanilie
esență de lămâie
un praf de sare
300 ml ulei pentru prăjit

Mod de preparare:
Se pregătește maiaua: se pune laptele călduț într-un castron, se adaugă zahărul și drojdia și se amestecă bine. 


Se lasă să crească 20 de minute la cald. 


Se adaugă, ouăle, untul topit, esențele, 



făina și praful de sare. 



Se frământă aluatul cu mâna timp de 15-20 de minute. 


Se acoperă vasul cu folie alimentară și se lasă aluatul să crească la cald până când își dublează volumul, cam 50-60 de minute.


Din aluatul crescut se rup bucăți cu mâna (de 70g), se modelează cu mâna și se lasă să crească aproximativ 20 de minute, pe foi de hârtie de copt unse cu ulei. 


Se prăjesc pe ambele părți, în ulei încins, însă nu foarte fierbinte, la foc mediu.




Se scot pe un șervet de hârtie ca să se absoarbă uleiul de la prăjit 


și după ce s-au răcit se pudrează cu zahăr sau se servesc cu dulceață / ciocolată etc.




marți, 18 februarie 2020

Prajitura invizibila, cu mere


Dacă aveți foarte multe mere și vreți să pregătiți o rețetă rapidă și delicioasă, vă invit să o încercați pe aceasta. Practic se pregătește un aluat de clătite în care se adaugă felii foarte subțiri de mere.
Această rețetă delicioasă am văzut-o pe site-ul bucataras.ro, la Catalina.
Am căutat pe internet semnificația titlului și am descoperit că e de origine franțuzească „gâteau invisible aux pommes” și a fost inventată de o blogeriță franceză, Eryn. Se numește așa deoarece aluatul este aproape invizibil (conform savoriurbane.com).
În rețeta postată de Catalina se folosea și praf de copt, am pus și eu, dar nu îi văd rostul, astfel încât nu voi folosi praf de copt pe viitor. Deja am pregătit rețeta de 2 ori (în ultimele zile), mi-am servit și colegii de serviciu, iar rețeta a fost apreciată de toți cei care au gustat-o.
V-o recomand cu drag!


Ingrediente:
12 mere
un praf de sare
4 ouă
200 ml de lapte
40 g de unt topit
140 g de făină
70 g de zahăr
esență de vanilie
1 lingură pudră de scorțișoară


Mod de preparare:
Se mixează ouăle întregi cu un praf de sare, zahărul și esența de vanilie până când își triplează volumul.


Se adaugă treptat laptele, untul topit și răcit, făina și scorțișoara.



Se curăță merele, se îndepărtează cotorul și se taie în 4. Se taie în felii foarte subțiri, la robot, mandolină sau cu cuțitul.


Se pun imediat în compoziția pregătită pentru a nu se înnegri și se omogenizează compoziția.




Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace la 180°C timp de 50-55 de minute.


Se lasă să se răcească și se servește.





joi, 4 octombrie 2018

Deliciu cu hribi, parmezan si oua posate





Ce spuneți de un deliciu cu hribi? Dacă vă plac hribii la fel de mult ca și nouă, neapărat trebuie să încercați și această rețetă. Se pregătește foarte ușor acest preparat și abia reușești să te abții să nu mănânci toată tigaia. 


Ingrediente:

400 g hribi
1 ceapă mică
1/2 ardei capia
2 linguri cremă de brânză
50 g parmezan
50 ml vin alb
sare
piper
1 linguriță ierburi de grădină
1 lingură ulei de măsline
pătrunjel verde
Pentru ouăle poșate:
3 ouă
1.5 litri apă
2 linguri oțet
sare


Mod de preparare:
Cureți hribii, îi speli bine și îi fierbi cam 25 de minute. Îi scurgi bine de apă, apoi îi tai bucățele nu prea mici. Ceapa curățată o toci mărunt. Ardeiul curățat de semințe îl tai felii.
Pui uleiul la încins într-o tigaie, adaugi ceapa și hribii și îi innăbuși 3-4 minute, apoi adaugi și ardeiul. 




Amesteci, îi sotezi 1-2 minute, apoi torni o căniță de apă. Presari sare, piper, ierburile de grădină și amesteci totul. 



Dai focul potrivit, acoperi tigaia cu un capac și lași să scadă lichidul. Adaugi vinul, lași să se evapore alcoolul, apoi pui și crema de brânză.



Amesteci până se dizolvă complet. Adaugi parmezanul ras și amesteci ușor. După ce se topește oprești focul.







Între timp pregătești ouăle poșate: 
Într-o cratiță mai înaltă pui apa cu oțetul și sare. Când apa începe să clocotească, dai focul la mic. Spargi primul ou într-o căniță. Cu un tel amesteci în apă și formezi un vârtej. Dai drumul ușor oului din cană, îl lași să fiarbă la foc mic, cam 3 minute și jumătate. Îl scoți cu o paletă. La fel procedezi și cu celelalte ouă. Așezi ouăle peste soteul de hribi fierbinte, iar deasupra presari pătrunjelul tocat mărunt. 




duminică, 17 iunie 2018

Salata cu ciuperci si piept de curcan




Va invit să încercați o rețetă delicioasă de salată. Eu am asezonat-o cu boia de ardei dulce și cimbrișor Delikat și a fost minunată.

Ingrediente:
-pentru salată:
250g piept de curcan
100g măsline (păstrezi câteva pentru ornat)
1 borcan ciuperci feliate
4 ouă
6 linguri boabe de porumb fiert
1 lingura ulei
sare
boia de ardei dulce Delikat
cimbrișor Delikat

-pentru maioneză:
1 gălbenuș crud
1 gălbenuș fiert
ulei
o lingură muștar
zeamă de lămâie

-pentru decor: 
măsline
fire de ceapă verde
boabe de porumb

Mod de preparare:
Speli pieptul de curcan, îl tai cubulețe și îl pui la călit în uleiul încins. Adaugi boia de ardei dulce Delikat și sare și învârți carnea pe toate părțile și lași să se rumenească puțin. 


Adaugi o cană de apă și lași să fiarbă.După ce a scăzut apa și pieptul de curcan este fiert, adaugi ciupercile tăiate mărunt și presari cimbrișor de la Delikat și lași să fiarbă până când apa scade complet.


Lași amestecul să se răcească și îl transferi într-un castron.


Fierbi ouăle tari, le lași să se răcească, le cureți de coajă și le tai cubulețe, apoi le adaugi peste amestecul de curcan și ciuperci. Adaugi măslinele tăiate rondele și boabele de porumb și amesteci ușor.



Pentru maioneză folosești 2 gălbenușuri (unul crud și unul fiert) pe care le amesteci și adaugi câte puțin ulei peste ele. Pentru a fi sigură că nu se taie maioneza te sfătuiesc să amesteci într-un singur sens. La final adaugi muștar și lămâie după gust.


Adaugi maioneza peste restul compoziției, adaugi sare după gust și amesteci ușor.


Decorezi după inspirație.