luni, 21 aprilie 2014

Sufleu cu spanac

Deorece a venit primavara si pietele abunda in verdeturi proaspete va recomand sa incercati o reteta delicioasa cu spanac.

Ingrediente:
300g spanac
5 oua
100g telemea
100g sunca
2 fire ceapa verde
3 catei usturoi
1 ardei gras rosu
Sare
Piper
Ulei

Mod de preparare:
Tai ceapa marunt, sunca o tai cubulete si le calesti in putin ulei.

Adaugi spanacul (fiert si tocat marunt apoi scurs de apa), usturoiul pisat si calesti totul pe foc mic timp de 10 minute.

Lasi sa se raceasca, apoi adaugi telemeaua data pe razatoarea mare, ardeiul tocat cubulete si galbenusurile batute.

Bati albusurile spuma si le adaugi peste restul compozitiei apoi amesteci usor. Adaugi sare si piper dupa gust. Torni compozitia in forme mici

si dai sufleul la cuptor pentru 50-55 de minute, la 170 de grade C.

Lasi sufleu sa se raceasca putin si il servesti cu muulta pofta, deoarece e delicios.

miercuri, 26 martie 2014

Tort cu capsuni, biscuiti si crema de branza

Pentru aceasta reteta am avut ca sursa de inspiratie o reteta de-a doamnei Anisoara Ursan, pe care o stimez si o apreciez foarte mult deoarece are un suflet mare si este o gospodina desavarsita.
Va recomand cu drag aceasta reteta delicioasa:



Ingrediente:
-pentru blat: 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, esenţă de migdale.
-pentru crema: 100 ml frisca lichida, 300 g brânză proaspătă de vaci,100 g zahăr pudră, 400g căpşuni
-pentru sirop: 200 ml apă, 10 linguri de zahăr, câteva linguri de coniac de bună calitate sau lichior din fructe de pădure.
-pentru decor: 300 g biscuiţi rotunzi fragezi, glazuraţi în ciocolată, câteva căpşuni, 100g ciocolata amaruie, 100ml frisca lichida

Mod de preparare:
Pentru blat, bați albusurile spumă tare cu un praf de sare, apoi adaugi zahărul si bați până se topește. Adaugi pe rând galbenușurile si făina cernută. Torni compozitia intr-o tava rotunda cu diametru de 26 cm, unsă cu ulei si tapetată cu făină si o introduci in cuptorul preincălzit pentru 40 de minute, la 160 de grade C. Lasi blatul să se răcească apoi il tai in doua părti. 
Prepari siropul dând în câteva clocote apa cu zahărul apoi la sfârşit, după ce stingi focul, adaugi coniacul sau lichiorul. Lasi să se răcească bine.
Tai capsunile cubulete.
Mixezi frișca lichidă. Prepari crema mixând bine brânza cu zahărul pudră apoi adaugi frișca lichidă şi amesteci pana se omogenizează. Adaugi căpșunile si amesteci usor. 
Incepi sa asamblezi tortul. Asezi primul blat, pui in jurul lui inelul reglabil pentru tort, insiropezi blatul apoi fixezi biscuiţii pe marginea formei,
 torni crema de brânză,
 
apoi asezi al doilea blat bine însiropat.
Decorezi deasupra cu ciocolată topită, cu căpşuni trase în ciocolată şi cu friscă.
 Dai tortul la rece pentru câteva ore după care indepărtezi inelul reglabil.

duminică, 23 martie 2014

Tarta floare cu branza si spanac

Ador gustarile dar si deserturile cu branza. Mi-am dorit sa fac o gustare care sa arate bine dar sa fie si delicioasa si iata ce a rezultat:


Ingrediente:
-pentru aluat:
200g unt
400g faina
2 oua
12 linguri apa
Un praf de sare

-pentru umplutura:
400g branza de vaci
200g spanac
1 varf piper
2 linguri lapte
Sare
1 varf nucsoara

Mod de preparare:

Intr-un vas pui untul moale, 2 oua, faina, apa si un varf de cutit de sare. Framanti pana obtii un aluat omogen pe care il vei da pentru minim 30 minute la frigider.
Intre timp, mixezi branza impreuna cu spanacul si apoi adaugi oul batut. Adaugi sare si piper dupa gust si un varf de nucusoara. Amesteci bine pana se omogenizeaza compozitia.
Scoti aluatul de la frigider si il imparti in 2 parti. Intinzi o foaie de aluat apoi o decupezi cu ajutorul unui capac rotund (pentru a obtine un cerc perfect) si a unui feliator. Asezi aluatul in tava tapetata cu hartie de copt. Asezi cateva linguri de compozitie in centru, iar restul compozitiei o asezi pe margine (ca in fotografie). 
Intinzi a doua foaie de aluat si o asezi peste compozitie (dupa ce ai decupat-o). Asezi un vas rotund (o cana / un bol) in centrul aluatului chiar in locul unde ai pus compozitia.
Cu ajutorul un feliator tai “petalele florii”. 
Verifici sa fie lipite foarte bine cele 2 parti de aluat, apoi iei cu mana fiecare petala si o rasucesti, astfel incat sa se vada compozitia. 
 Ungi tarta cu galbenus de ou batut cu lapte (dar nu lasi sa se adune asa mult ou ca la mine :D )
apoi introduci tarta in cuptorul preincalzit pentru circa 50 de minute, pana se rumeneste frumos.

duminică, 8 decembrie 2013

Prajitura cu caise si iaurt


Va recomand o reteta delicioasa, foarte usor de pregatit. Eu am descoperit-o pe blogul Violetei si mi-a placut foarte mult.


Ingrediente:

pentru blat:

4 oua
4 linguri zahar
4 linguri ulei
4 linguri faina

pentru crema si jeleu:

500 gr caise 
250 gr iaurt de caise
250 gr frisca lichida
4 linguri zahar pudra
4 linguri zahar tos
300 ml apa
3 plicuri gelatina 

 

Mod de preparare:

Bati ouale cu zaharul apoi adaugi uleiul si faina. Omogenizezi si torni in tava tapetata cu hartie de copt .

Dai la cuptor pentru 20-25 de minute, pana se rumeneste foarte putin pe margini.
Din 300 ml apa, caise si cele 4 linguri de zahar faci un compot. Il lasi sa se raceasca. Daca nu gasesti caise la supermarket, poti folosi si caise din compot gata preparat. 
Pui blatul pe o tava si pui o forma dreptunghiulara reglabila in jurul lui. Insiropezi cu aproximativ 100 ml de compot.
Bati frisca lichida  pana devine ferma. Adaugi iaurtul putin cate putin si il incorporezi.
Scoti caisele din compot, indepartezi pielita si le pasezi. Le adaugi peste frisca.
Amesteci bine, pana se omogenizeaza compozitia.
Dizolvi 2 plicuri de gelatina conform indicatiilor de pe ambalaj, o lasi sa se raceasca apoi o incorporezi usor in crema.
Intinzi crema peste blat si o nivelezi cu o spatula. Dai la rece pana se intareste crema.

Dizolvi un pliculet de gelatina si il adaugi in compotul ramas. Torni deasupra cremei si dai la frigider pentru cel putin doua-trei ore.
Lasi sa se intareasca jeleul si tai prajitura cu un cutit bine ascutit.




Tort cu afine și crema mascarpone


Ingrediente: 
1 pachet mare pişcoturi (40 bucati), 
500 g brânză mascarpone (2 cutii), 
150 g zahăr pudră, 
400 ml iaurt cu fructe de pădure, 
2 plicuri gelatină, 
300 g afine, 
300ml compot de zmeură, 
100g smântână pentru frișcă


Mod de preparare:
Într-un bol, mixezi crema de brânză cu zahărul pudră și iaurtul. Introduci afinele intr-un blender si le pasezi.
Dizolvi gelatina in 100 ml compot de zmeură (sau altfel de compot de fructe de pădure), o lasi câteva minute la hidratat, apoi o topești pe baie pe aburi. Adaugi gelatina în fructele pasate, apoi încorporezi amestecul în crema de brânză.
Asezi inelul de la tava pe un platou şi tapetezi cu pişcoturi insiropate scurt in compot, atât pe margini, cât şi pe fundul platoului.
Adaugi jumătate din cremă,
pui un strat de pişcoturi
și adaugi restul de cremă cu mascarpone. 

Ornezi cu frişcă. 
Lasi la rece cel putin 4 ore inainte de a servi tortul.
Se scoate din formă şi se poate decora cu o fundă festivă.

miercuri, 4 decembrie 2013

Tarta aperitiv cu sardine si masline verzi

Sun Food aniverseaza 7 ani de existenta si organizeaza, alaturi de Laura Adamache, un concurs foarte atractiv cu premii utile.
Va urez un sincer "La multi ani! si particip la acest concurs cu reteta . http://www.lauraadamache.ro/2013/05/tarta-aperitiv-sardine-masline-verzi.html


Ingrediente:
3 oua medii
140 g faina
1/2 plic praf de copt
100 ml lapte la temperatura camerei
70 ml ulei de masline
100 g parmezan ras
1 conserva sardine in suc propriu (215g)
7-8 masline verzi
patrunjel
sare
piper


Mod de preparare
Bati ouale pana cand se omogenizeaza compozitia (cca 1 minut). 

Adaugi alternativ, faina amestecata cu praful de copt si ulterior cernuta, si laptele.

Adaugi parmezanul ras, maslinele verzi taiate in feliute subtiri, sardinele scurse de lichidul din conserva si zdrobite cu furculita, uleiul de masline, patrunjelul tocat marunt, sare si piper dupa gust.

Amesteci pana cand obtii un aluat omogen.

Tapetezi forma cu ulei si faina, adaugi aluatul si il nivelezi.

Coci tarta in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru cca 30 minute.
O servesti dupa ce s-a racit. 


marți, 3 decembrie 2013

Fursecuri cu ananas

 Sun Food aniverseaza 7 ani de existenta si organizeaza, alaturi de Laura Adamache , un concurs cu premii foarte atractive.
Pentru acest concurs am pregatit de pe blogul Laurei Adamache reteta Fursecuri cu ananas
Este o reteta delicioasa pe care v-o recomand cu drag.


Ingrediente:
250 g faina
150 g unt moale
3 oua
140 g zahar vanilat
75 ml suc de ananas
150 g ananas conservat
esenta ananas
1 varf cutit cu sare


Mod de preparare:
Mixezi untul amestecat cu zaharul si sarea pana cand obtii o crema omogena.
Adaugi ouale, unul cate unul, avand grija ca urmatorul ou sa fie adaugat doar in momentul in care oul anterior a fost perfect inglobat in crema de unt.

Adaugi faina treptat si mixezi bine, apoi adaugi sucul de ananas si esenta.

Mixezi si la sfarsit adaugi ananasul bine scurs si taiat in cubulete mici.

Tapetezi tava de cuptor cu hartie de copt si formezi mici gramajoare de cca 2 cm diametru.

Coci fursecurile cu ananas in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 15-20 minute. In momentul in care marginile fursecurilor devin aurii si suprafata este usor bronzata, le scoti din cuptor si le asezi pe un gratar unde le lasi sa se raceasca. 



Va doresc pofta buna!