marți, 30 august 2016

Tort cu crema de lamaie si mure






Am pregatit acest tort delicios cu ocazia zilei de nastere a sotului meu. Ni s-a parut foarte racoros si gustos si vi-l recomand cu drag.


Ingrediente:
-pentru blat 1:
3 albusuri
3 linguri zahar pudra
2 linguri nuca
2 linguri faina
1 praf de sare

-pentru blat 2:
3 albusuri
3 linguri zahar pudra
2 linguri nuca
2 linguri faina
1 praf de sare

-pentru crema de lamaie:
6 galbenusuri
250 ml lapte
3 linguri amidon
coaja si zeama de la o lamaie
100 g zahar
100 ml frisca lichida
1 lingurita extract de vanilie
10 g gelatina
50 ml apa

-pentru crema de mure:
250 g mascarpone
250 g mure
100 ml frisca lichida
100 ml apa
100 g zahar
10 g gelatina

-pentru jeleu de mure:
200 g mure
2 linguri zahar
120 ml apa
10 g gelatina

-pentru ornat:
300 ml frisca lichida
5 linguri zahar pudra

Mod de preparare:
Pentru blat, bati albusurile spuma tare cu un praf de sare. Adaugi zaharul pudra, cate o lingura pe rand si mixezi bine dupa fiecare adaugare. La final trebuie sa obtii o bezea frumoasa.
Nuca o amesteci cu faina. Adaugi ingredientele uscate peste spuma de albusuri si amesteci usor, cu miscari de jos in sus.

Preincalzesti cuptorul la foc mediu (170 grade) si tapetezi cu hartie de copt o tava cu fund detasabil. Torni compozitia de blat in tava, nivelezi apoi dai blatul la cuptor.

Coci blatul timp de aproximativ 30 de minute, pana cand incepe sa se rumeneasca usor pe laterale. Scoti blatul din cuptor si il lasi la racit pe un gratar.

La fel procedezi si cu al doilea blat.
Pentru crema de lamaie, pui laptele pe foc impreuna cu zaharul si il incalzesti pana aproape de punctul de fierbere. Galbenusurile le amesteci cu amidonul. Adaugi cateva linguri de lapte fierbinte peste crema de oua si apoi o rastorni peste laptele din oala. Lasi crema pe foc pana da in clocot si se ingroasa.
Adaugi coaja rasa de lamaie, sucul de lamaie, extractul de vanilie si amesteci bine. 


Acoperi crema cu folie alimentara si o dai 2-3 ore la rece. 


Dupa ce s-a racit crema, adaugi frisca lichida batuta bine.
Pui gelatina la hidratat in 50ml de apa rece. Topesti gelatina pe baie de aburi, o lasi sa se racoreasca putin si adaugi cateva linguri de crema de lamaie, apoi o torni peste restul cremei si amesteci pana se omogenizeaza compozitia.


Pui o bucata de blat pe un platou in interiorul unui inel reglabil, acoperi cu crema de lamaie apoi cu cealalta bucata de blat. Daca doriti sa serviti tortul in aceeasi zi, va sfatuiesc sa insiropati blatul. Daca il serviti a doua zi, acesta se va inmuia de la creme.


Pentru crema de mure, pui murele pe foc impreuna cu apa si 50g de zahar. Dupa 10 minute de dat in clocot opresti focul, le lasi sa se racoreasca si treci fructele prin sita. 


Gelatina o pui la inmuiat in 50 ml de apa rece iar dupa 5 minute o topesti pe baie de aburi si o adaugi peste murele trecute prin sita. Amesteci bine. 
Mixezi frisca lichida cu 50 g de zahar pudra apoi adaugi crema mascarpone. Adaugi crema de mure si omogenizezi compozitia apoi o torni peste blat.


Pentru jeleul de mure, pui gelatina la hidratat in 70 ml de apa rece. Apa (50 ml) o pui impreuna cu murele si zaharul la fiert. Lasi sa fiarba timp de 10 minute apoi opresti focul. Treci murele prin sita iar in sucul rezultat adaugi gelatina (topita in prealabil pe baie de abur). Amesteci bine, apoi torni jeleul peste tort si introduci tortul la frigider pentru cateva ore (sau peste noapte). Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile. 


Mixezi frisca lichida cu zaharul pudra si decorezi tortul dupa imaginatie.



2 comentarii: