marți, 2 noiembrie 2021

Negresa cu gem de gutui și branza



Ingrediente:
-pentru blat (17x30 cm):
130g ciocolată neagră
80g cafea fierbinte
150g iaurt grecesc
130g ulei
3 ouă mari
200g făină
200g zahăr
60g cacao extra black
5g praf de copt
2g sare

-pentru crema:
200g brânză de vaci
1 ou
50g zahăr
2 linguri făină
Esență de vanilie
100g gem de gutui

Mod de preparare:
Pentru blat:
Pui ciocolata în 80g cafea fierbinte și o lași să se topească amestecând ușor. Dacă nu se topește perfect se poate pune amestecul pe baie de aburi. Lași să se răcorească.
Pui într-un castron ouăle, uleiul și iaurtul și amesteci cu un tel, apoi adaugi crema de ciocolată și omogenizezi. Ideal este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei.
Într-un alt vas pui făina, cacaoa, zahărul măcinat, sarea și praful de copt și omogenizezi amestecul, apoi îl cerni peste compoziția lichidă și omogenizezi cu telul. Nu se amestecă decât până când amestecul este omogen.




Tapetezi cu hârtie de copt tava (30x17 cm), apoi torni compoziția, păstrând 5 linguri din compoziție.
Pentru cremă, mixezi brânza cu oul, zahărul și esența de vanilie. Adaugi făina și omogenizezi.
Pui crema de brânză cu lingura din loc în loc peste aluat, apoi adaugi gemul de gutui din loc în loc. Adaugi restul de aluat deasupra și marmorezi compoziția cu ajutorul unei furculițe.



Introduci tava în cuptorul preîncălzit la 150 de grade C, pentru 50-55 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Transferi prăjitura pe un grătar sau un fund de lemn. După ce s-a răcit o servești.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu