vineri, 29 aprilie 2022

Cheesecake cu capsuni si ciocolata






Vă invit la o felie de cheesecake pe care l-am pregătit împreună cu mezina familiei. Educatoarea Emiliei ne-a comunicat că vor să facă o carte de bucate și ne-a rugat să pregătim câte o rețetă împreună cu copiii și să facem câteva poze în timpul pregătirilor. Mai jos regăsiți și câteva fotografii cu Emilia, care s-a descurcat de minune.

-pentru blat:
200 g biscuiți simpli (sau digestivi)
100 g unt

-pentru cremă:
200g căpșuni + 2 linguri zahăr
250 g mascarpone
400 ml smântână pentru frișcă
100 g zahăr măcinat
10 g gelatină granulată
50ml apă rece

-pentru decor:
100ml smântână pentru frișcă
100g ciocolată neagră (50% cacao)
ornamente din zahăr
fistic


Mod de preparare:

Blat:
Se măruntesc biscuiții într-un robot / blender, se adaugă untul topit și se amestecă puțin, până se încorporează bine.



Se pune o formă cu pereți detașabili sau un inel reglabil de tort (diametru de 20 cm) pe un platou și se toarnă compoziția de biscuiți, apoi se tasează cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Se dă blatul la frigider și între timp se pregătește crema. Eu am folosit și folie de acetat și am pus-o pe marginea inelului reglabil, înainte de a turna biscuiții.


Crema:
Se pun căpșunile într-o crăticioară și se adaugă zahărul, apoi se pun pe foc și se fierb 5-10 minute. Se lasă să se răcorească și se pasează cu un blender vertical.



Se mixează mascarpone cu 100g zahăr măcinat până se omogenizează. Se adaugă apoi smântâna pentru frișcă și se mixează până când devine fermă compoziția.


Se hidratează 10g gelatină în 50 ml de apă rece (se lasă 10 minute la hidratat) și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se lasă să se răcorească, apoi se adaugă peste sosul de căpșuni. Se adaugă o lingură de cremă mascarpone peste gelatină și se omogenizează (pentru a se tempera) apoi se adaugă sosul de căpșuni peste crema de mascarpone și se omogenizează cu ajutorul unei spatule.




Asamblare:
Se scoate blatul de biscuiți din frigider, se toarnă crema de căpșuni, se nivelează și apoi se pune cheesecake-ul la frigider pentru minim 3-4 ore.


Înainte de a desface inelul de tort se trece cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. Eu am avut folie de acetat și am desfăcut inelul reglabil și am îndepărtat folia cu grijă.


Se încălzește 
smântâna pentru frișcă până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata mărunțită și se amestecă până când se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească puțin și se toarnă peste prăjitură.
Se decorează prăjitura după imaginație cu fistic și ornamente din zahăr.



marți, 26 aprilie 2022

Ciorba de miel cu rosii



De Paște, dacă tot avem miel, am pregătit și o ciorbă. Anul trecut am încercat o variantă cu zeamă de lămâie, pe care o găsiți aici  și care a fost delicioasă. Mie mi-a plăcut foarte mult și varianta asta cu sos de roșii. Vă invit să le încercați pe ambele.

Ingrediente:
1 cap miel
gâtul + câteva coaste
1 morcov
1 legătură ceapă verde
1/2 ardei gras roșu
1 bucată țelină
1 păstârnac
½ dovlecel
4 linguri oțet de mere
200g roșii în sos
piper negru măcinat
sare
leustean verde
pătrunjel verde
smântână (opțional)

Mod de preparare:
Se curăță capul de miel și se spală bine și se pune la fiert în apă sărată cu oțet. Se lasă să dea un clocot și apoi se aruncă apa.


Între timp se curăță, se spală și se toacă ceapa, ardeiul, morcovul și dovlecelul. Păstârnacul și țelina le pun întregi și le scot la sfârșit(sau tai țelina cubulețe și o adaug în ciorbă).


Se pun 2 l de apă într-o oală largă și se adaugă în oală, legumele și carnea de miel. Se adaugă sare și piper după gust și se lasă să fiarbă până când capului de miel i se poate desface cu ușurință maxilarul și calota craniană.
Se desface capul de miel fiert și se scoate creierul și limba mielului. Se feliează limba și se adaugă în ciorbă.

Se pasează roșiile și se adaugă. Se pune sare și piper, după gust. Se mai lasă să clocotească 5 minute.


La sfârșit se pune leuștean și pătrunjel tocate mărunt.




Opțional se servește cu smântână.




duminică, 10 aprilie 2022

Prajitura cu zmeura si piersici



Ce spuneți de o prăjitură delicioasă și foarte ușor de pregătit? Nouă ne-a plăcut foarte mult și v-o recomand cu drag!


Ingrediente:

-pentru blat:
5 ouă
7 linguri zahăr
100 g făină
40 g unt
un praf de sare
esență de vanilie
1 lingură praf de copt

-pentru jeleu:
500g zmeură congelată
4 linguri amidon + 30 ml apă rece
4 linguri zahăr

-pentru cremă:
250g mascarpone
800ml smântână pentru frișcă (36% grăsime)
250g piersici din compot
100g zahăr
50g zahăr pudră cu aromă de citrice și vanilie
10 g gelatină
50ml compot de piersici


- in plus:

pișcoturi
compot (pentru însiropat pișcoturile)

Mod de preparare:
Albușurile se mixează cu un praf de sare, apoi cu zahărul și esența de vanilie ca pentru bezea.


Untul se topește și se lasă să se răcească.
Gălbenușurile se freacă cu untul topit și se toarnă totul peste albușuri mixând până la omogenizare. 


Se adaugă făina cernută cu praful de copt și se amestecă ușor cu o spatulă.



Tava (25x35 cm) se tapetează cu hârtie de copt si se toarnă compozitia, se nivelează și se introduce în cuptorul încins în prealabil, la 180 de grade C pentru 20 de minute sau până când trece testul scobitorii.



Se scoate tava din cuptor și se transferă blatul pe un prosop cu tot cu hârtia de copt. Când este aproape răcit, se desprinde hârtia de copt.

Se pune zmeura cu zahărul pe foc și se fierbe 5-10 minute. Se dizolvă amidonul în apa rece apoi se toarnă acest amestec pentru zmeură și se fierbe la foc mic, amestecând permanent, până când se îngroașă și apoi se lasă la răcit.


Pentru cremă, se mixează 250g piersici cu ajutorul unui blender vertical.



Se pune gelatina la hidratat în 50 ml de compot de piersici, apoi se topește pe baie de aburi și apoi se lasă să se răcorească.
Se pune crema mascarpone într-un castron, se adaugă zahărul măcinat și se mixează 30 de secunde, 


apoi se adaugă frișca neîndulcită și se mixează până când se obține o compoziție fermă. 


Se adaugă piureul de piersici și se omogenizează.


Se pun 2-3 linguri din cremă peste gelatina răcorită și se omogenizează, apoi se toarnă gelatina peste crema de piersici și se omogenizează cu ajutorul unei spatule.


Se pune blatul pe un platou sau un tocător acoperit cu hârtie de copt (sau în tava în care a fost copt), în interiorul unui inel reglabil de tort, se toarnă un strat subțire de jeleu de zmeură


 

și apoi se pune cu posh-ul un strat subțire de cremă și se întinde peste blat, 



apoi se așează pișcoturile însiropate în compot de piersici. Eu le-am așezat puțin oblic, unul în continuarea celuilalt.


Cu ajutorul unui posh am pus restul de cremă și am nivelat-o.



Am introdus prăjitura la frigider pentru minim 4 ore sau peste noapte. Înainte de a îndepărta inelul se trece ușor cu cuțitul pe margine.

Sosul de zmeură rămas l-am trecut printr-o sită (pentru a îndepărta semințele) și l-am păstrat pentru a orna prăjitura.

Se porționează prăjitura și se ornează după imaginație.



Mic dejun sanatos




Ingrediente:
1 avocado
1 ou fiert
1/4 ardei gras
roșii cherry
frunze de baby spanac
nuci

semințe de chia

Mod de preparare:
Se taie avocado în 2, se scoate sâmburele, se îndepărtează coaja 
și apoi se feliază foarte subțire fiecare jumătate.

Se așează feliile ca un acordeon și apoi se rulează spre interior, pentru a forma o floare. La fel se procedează și cu cealaltă jumătate de avocado.


Se fierbe oul tare, se curăță și se taie în 4. Adeiul se spală și se taie felii. Roșiile cherry se taie în jumătate. Se așază pe farfurie și se presară semințe de chia. Se servește imediat.



duminică, 3 aprilie 2022

Chec cu banane, cireșe confiate și alune



Dacă aveți niște banane foarte coapte și nu mai aveți poftă să le mâncați vă invit să le transformați într-un chec delicios, deoarece este păcat să le aruncați. Puteți adăuga fructe uscate (nuci, alune, migdale) sau fructe confiate, precum și ciocolată.

Ingrediente:
2 banane mari (coapte foarte bine) 
300 g făină albă
100 g zahăr 
2 ouă
100 g unt topit
80g smântână / chefir / iaurt
esență de vanilie
1 linguriță praf de copt
1 linguriță bicarbonat de sodiu
100 g cireșe confiate
100 g alune prăjite și tocate mărunt


Mod de preparare:
Într-un bol încăpător se mixează ouăle, cu sarea zahărul măcinat, până când compoziția devine spumoasă. Se adaugă untul topit, smântâna și esența de vanilie și se mixează puțin, până când se vor încorpora.


Se decojesc bananele și cu ajutorul unei furculițe se zdrobesc bine, după care se încorporează în aluat.


Se adaugă făina cernută cu praful de copt și bicarbonatul de sodiu și se amestecă cu o spatulă până când se vor încorpora toate ingredientele.


Se adaugă cireș
ele confiate și alunele tocate și se amestecă puțin.


Se tapetează cu hârtie de copt o tavă dreptunghiulară și se unge cu unt. Se toarnă în ea aluatul și se presară alune deasupra.


Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru 50-55 de minute.
Se scoate checul din cuptor și se lasă să se răcească complet după care se poate felia.