joi, 13 aprilie 2017

Rulada de curcan umpluta cu mazare, ardei si morcovi



Va invit sa incercati aceasta rulada rapida si gustoasa, care este ideala pentru mesele festive.

Ingrediente:
1 piept de curcan
1 cutie mazare
2 morcovi
1 ardei rosu
1 lingurita cimbru
1/2lingurita boia dulce de ardei
1 ou
100g cascaval
Ulei de masline
Sare

Pentru garnitura:
400g mix de legume


Mod de preparare:
Tai pieptul de curcan astfel incat sa nu aiba o grosime mai mare de 1.5cm si il bati cu ciocanul. (eu am taiat pieptul pe orizontala si am facut 2 rulade).
Cu ajutorul unei pensule aplici putin ulei de masline dupa care presari sare, boia de ardei dulce si cimbru peste pieptul de curcan.


Pentru umplutura tai ardeiul cubulete, fierbi morcovii si scurgi mazarea bine, de zeama din conserva. Dai cascavalul pe razatoarea mare. Amesteci ardeiul cu mazarea, cascavalul si oul batut si adaugi sare dupa gust.


Asezi compozitia pe pieptul de curcan, asezi morcovul fiert in mijloc 


si rulezi pieptul, apoi presari cimbru pe deasupra. Il invelesti in folie de aluminiu si il asezi in tava.


Introduci tava in cuptorul preincalzit pentru 50 minute, la 200 grade C. Scoti tava, indepartezi folia de aluminiu si o mai lasi pentru 10 minute sa se rumeneasca frumos. Lasi rulada sa se raceasca si o tai felii.



Pentru garnitura, sotezi legume in putin ulei de masline si un cub de unt. Adaugi sare si piper, dupa gust, si putin cimbru.








Drob de miel





Rasfoind printre retetele pe care le-am pregatit in anii trecuti, cu ocazia Sarbatorilor Pascale, am gasit si aceasta reteta delicioasa de drob, pe care nu o postasem inca. Va invit sa o incercati si voi deoarece este delicioasa.

Ingrediente:
1 kg maruntaie de miel
10 oua
2 foi de dafin
1 lingura sare
5 linguri ulei de floarea soarelui
2 felii de paine inmuiate in lapte
1 varf piper
1 legatura patrunjel
1 legatura ceapa verde
1 legatura usturoi verde
1 legatura marar
2 cepe  rosii uscate
1 lingurita piper 
1 lingurita maghiran

Mod de preparare:
Speli maruntaiele (ficat, plamani, inima) de miel 


si le pui la fiert in apa cu o lingurita de sare, o lingurita de piper boabe si 2 foi de dafin. Lasi sa fiarba 30 de minute dupa care le lasi sa se raceasca. Ceapa uscata o toci marunt si o calesti in 3 linguri de ulei. Treci maruntaile, usturoiul, ceapa uscata calita prin masina de tocat si le amesteci cu ceapa verde, painea stoarsa rupta bucatele, usturoiul si verdeata tocate marunt si 6 oua crude batute bine. 


Condimentezi cu sare, piper si maghiran, dupa gust. 


Cele 4 oua ramase le fierbi tari si le cureti. Pui jumatate din compozitie intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu putina faina 


si asezi ouale fierte pe mijloc, in sir, dupa care adaugi peste ele restul compozitiei. 


Introduci tava in cuptorul preincalzit, pentru 50 de minute, la o temperatura de 180 de grade.


Lasi sa se raceasca si apoi il tai felii.





marți, 11 aprilie 2017

Stufat de miel




Mai jos regasiti o reteta delicioasa din carne de miel, pe care eu am pregatit-o anul trecut si care noua ne-a placut foarte mult.

Ingrediente:
500g carne de miel
10 legaturi ceapa verde
10 legaturi usturoi
2 lingurite faina
2 linguri pasta de tomate
sare
piper
ulei
1 legatura patrunjel


Mod de preparare:
Cureti ceapa si usturoiul, le tai in bucati, le calesti in ulei si le scoti apoi pe o farfurie. 

Calesti verdeata tocata in uleiul ramas.

Speli bine carnea, o tai bucatele, o rumenesti putin in ulei incins, adaugi o cana de apa si o lasi sa fiarba inabusit. Desfaci faina intr-o ceasca de apa impreuna cu pasta de tomate, o torni in cratita, pui si ceapa si usturoiul calite, 

potrivesti de sare si piper si le mai lasi sa fiarba impreuna circa 30 de minute.

Cand mancarea e gata, presari patrunjel tocat marunt.




sâmbătă, 8 aprilie 2017

Cheesecake cu mure si ciocolata


Deoarece mai am in congelator cateva caserole cu mure si doream sa pregatesc un desert rapid si delicios, am pregatit un cheesecake. Va invit si pe voi sa pregatiti aceasta reteta. Daca nu aveti mure, le puteti achizitiona din hipermarketuri de la raionul de congelate.

Ingrediente:
-pentru blat:
200g biscuiti
100g unt

-pentru crema de mure:
500g mure
100g zahar
500g mascarpone
80ml frisca lichida
20g gelatina

-pentru ornat:
70g ciocolata neagra
120ml frisca lichida
mure

Mod de preparare:
Topesti untul intr-o cratita, la foc mic. Maruntesti biscuitii, ii pui intr-un vas si apoi torni untul si amesteci pana cand obtii o compozitie omogena. Pui o forma cu pereti detasabili (sau un inel reglabil de tort) pe un platou (diametru de 20 cm) si torni compozitia de biscuiti, apoi o tasezi cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Dai blatul la frigider si intre timp pregatesti crema de mure.


Pui murele congelate la fiert cu 3 linguri de zahar si le lasi sa clocoteasca timp de 10 minute, 



apoi le pui intr-o strecuratoare, le lasi sa se raceasca si le pasezi pentru a scapa de seminte.


Mixezi crema mascarpone cu zaharul macinat si apoi adaugi siropul de mure 


si mixezi pana cand se omogenizeaza compozitia.


Mixezi frisca lichida si apoi o adaugi peste crema de mure si amesteci.


Pui gelatina la hidratat in apa rece pentru 10 minute, apoi o topesti pe baie de aburi si o lasi sa se racoreasca. Adaugi cateva linguri de crema de mure peste gelatina si amesteci pana se omogenizeaza.
Torni crema de mure peste blatul de biscuiti si dai la rece.
Incalzesti 70 ml frisca lichida pana la punctul de fierbere, adaugi ciocolata maruntita si amesteci pana obtii o crema omogena. O lasi sa se raceasca si o torni peste crema de mure.

Dupa 2-3 ore (sau mai bine lasi peste noapte), cand crema s-a intarit, indepartezi inelul de tort. Inainte de a desface inelul de tort treci cu grija de jur imprejur cu un cutit, pentru a dezlipi marginile. 
Mixezi frisca lichida ramasa si decorezi dupa imaginatie.



joi, 6 aprilie 2017

Briose cu ciocolata si stafide


Daca aveti pofta de un desert rapid si delicios, va invit sa pregatiti si voi aceste briose.

Ingrediente:
4 oua
100 g zahar macinat
140 g iaurt
250 g faina
10 ml ulei
30 g stafide
50 g ciocolata neagra
un plic praf de copt


Mod de preparare:
Mixezi ouale cu zaharul 


pana isi dubleaza volumul. 


Adaugi uleiul, apoi iaurtul si mixezi in continuare. Adaugi faina cernuta cu praful de copt, 


apoi fulgii de ciocolata 


si stafidele. 


Amesteci usor de jos in sus.
Torni compozitia in formele de briose 


si le introduci in cuptorul incins pana se rumenesc usor (30-40 minute). Mie mi-au iesit 10 briose marisoare.



marți, 4 aprilie 2017

Tarta cu urzici si branza de capra



Daca aveti urzici si vreti sa pregatiti un preparat gustos si apetisant, va invit sa incercati aceasta tarta delicioasa. Eu am folosit si condimente Maggi pentru un plus de savoare.



Ingrediente:
-Pentru aluat:
200 g faina
100 g unt rece
1/2 lingurita sare
1 ou
6 linguri apa foarte rece 

-pentru umplutura:
400g urzici (curatate si fierte)
70g unt
o lingura condiment Maggi Secretul Gustului Legume
4 catei usturoi
200g telemea de capra
60g parmezan
5 oua
200ml smantana
2 maini de rosii cherry
sare (optional)
piper
nucsoara


Mod de preparare:
Nu am cantarit urzicile, dar am avut o sacosica plina. Cred ca aveau mai mult de 1 kg. Cureti urzicile, le speli in 2-3 ape. Pui o oala mare cu apa pe foc si un praf de sare si le pui la fiert cand apa clocoteste. Le lasi sa fiarba cateva minute, apoi le scoti intr-o strecuratoare si le lasi sa se raceasca si apoi le scurgi bine de apa (cu mana).
Pentru aluat, pui faina intr-un bol si adaugi untul taiat cuburi. Framanti pana ce obtii firimituri mai mari. Adaugi oul batut, sare si apa treptat si framanti pana se omogenizeaza aluatul. Formezi o bila pe care o pui la frigider pentru 30 de minute.
Calesti urzicile in unt si adaugi usturoiul pisat si o lingura condiment Maggi Secretul Gustului Legume. Le lasi sa se racoreasca.


Bati ouale cu smantana si adaugi telemeaua data pe razatoare (o parte se poate adauga bucatele mai mari pentru a se vedea frumos in tarta), 


apoi adaugi 50g parmezan si amesteci pana se omogenizeaza compozitia. 


Adaugi urzicile si jumatate din rosiile taiate in sferturi si amesteci usor. Asezonezi dupa gust.


Intinzi aluatul si imbraci o tava. Intepi aluatul din loc in loc si adaugi umplutura. 
Restul rosiilor le tai in jumatate si ornezi tarta.


Aduci marginile aluatului peste umplutura si il strangi intre degete din loc in loc.


Introduci tava in cuptor pentru 40-45 de minute, apoi scoti tarta si presari parmezanul ramas si o mai dai la cuptor pentru 5 minute (sau o lasi asa).


Lasi sa se racoreasca si apoi o servesti.


Am avut ca sursa de inspiratie o reteta de pe blogul lui Adi Hadean.