duminică, 8 martie 2015

Tarta cosulet (cu mere)


De ziua femeii am pregatit o tarta cu mere, in forma de cosulet. Desi a fost mai migaloasa rezultatul a fost pe masura asteptarii. Am avut si cateva incidente "neplacute", dar despre acestea va voi povesti la momentul potrivit.

Ingrediente:
-pentru aluat:
250g faina
125g unt
80g zahar
1 ou
1 praf de sare

-pentru compozitie:
4 mere
4 linguri zahar
½ lingura scortisoara
30g nuci
20g stafide

-pentru uns:
1 galbenus
- 2 linguri de apa


Mod de preparare:
Pentru aluat, tai untul rece in cubulete si il amesteci cu faina si sarea pana obtii o textura nisipoasa. 



Adaugi zaharul macinat si oul batut 


si amesteci pana se omogenizeaza compozitia. Lasi aluatul la frigider pentru o ora.


Intre timp, cureti merele de coaja si le dai pe razatoarea mare. Storci merele si le pui intr-un vas cu fund gros si adaugi zaharul, nucile taiate bucatele, stafidele si scortisoara si amesteci. 


Le calesti pana se inmoaie merele si le lasi sa se raceasca.
Tai o bucata de aluat si formezi cosuletul si-l asezi in tava pe hartie de copt.


Adaugi merele racite 


si apoi formezi grilajul de deasupra merelor, din fasii de aluat.


Impletesti 2 fasii de aluat si le asezi pe marginea cosuletului. 


Impletesti 3 fasii de aluat si formezi toarta cosuletului si o montezi.


Pentru a forma trandafirii, decupezi 3 cercuri cu ajutorul unui pahar, le asezi unul in continuarea celuilalt si le rulezi (pornind din partea de jos). 


Strangi la mijloc aluatul si apoi separi cei doi trandafiri rezultati.


Ornezi cosuletul cu ajutorul trandafirilor. (Eu nu am asezat bine trandafirii de pe tortita si s-au desprins in cuptor si s-au turtit putin. Cand am observat eu ce s-a intamplat, deja era prea tarziu. Va sfatuiesc sa apasati putin trandafirii, pentru a se lipi cat mai bine de restul aluatului).


Ungi cosuletul cu galbenusul de ou batut cu 2 linguri de apa. (Eu nu am intins suficient de bine galbenusul si cand s-a copt, a ramas cam patata tarta mea. Acest lucru m-a cam nemultumit, dar mi-am propus sa refac tarta si sa fac treaba mai bine. :D )


Introduci tarta in cuptorul preincalzit la 170 de grade C, pentru 30-35 de minute, pana se rumeneste frumos. O lasi sa se raceasca si o servesti.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu