Pentru aceasta terina delicioasa am avut ca sursa de inspiratie o reteta de-a Irinei , pe care o felicit pentru bunatatile pe care le face. Si la aceasta reteta am folosit condiment Maggi Secretul Gustului legume.
Ingrediente (tava 23x11 cm):
150 g sunca
200 g amestec de legume
1 lingurita condiment Maggi Secretul Gustului legume
1 mar mare
1 lamaie
120 g maioneza
200 g smantana
20 g gelatina
7 oua prepelita
sare
piper
-pentru maioneza:
1 ou fiert
1 ou crud
ulei
zeama de lamaie
Mod de preparare:
Pentru maioneza, amesteci galbenusul crud cu
un galbenus fiert tare. Omogenizezi amestecul si apoi adaugi treptat cate putin
ulei, amestecand intr-un singur sens, pana cand obtii cantitatea dorita. Din
cand in cand adaugi putina zeama de lamaie pentru a nu se taia compozitia.
Legumele le fierbi in apa cu sare si o lingurita condiment Maggi Secretul Gustului legume.
Ouale de prepelita le fierbi 5-7 minute apoi le pui in apa rece. Dupa ce s-au racit le cureti cu gija si le dai deoparte.
Marul il cureti de coaja, il tai cuburi si storci zeama de lamaie peste el.
Sunca o tai in cubulete mici si o amesteci cu marul si albusul de ou fiert (ramas de la oul folosit la maioneza).
Smantana o amesteci cu maioneza, o sarezi si o piperezi dupa gust.
Gelatina o hidratezi in 100 ml zeama in care au fiert legumele (trebuie sa fie calduta, nu fierbinte) apoi o topesti pe baie de aburi si o lasi cateva minute sa se racoreasca apoi o incorporezi in amestecul de smantana cu maioneza.
Amesteci toate ingredientele: legumele fierte, sunca, merele si smantana cu maioneza si potrivesti de gust daca mai trebuie sare sau piper.
Tapetezi o tava de chec cu folie alimentara, torni jumatate din compozitie, asezi ouale de prepelita in linie, unul in continuarea celuilalt
si acoperi cu restul
de compozitie.
Nivelezi si dai la frigider pentru cel putin 5-6 ore inainte de
a fi taiata si servita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu